16 – 19 AUGUST 2018, FESTIVALUL DE ARTĂ MEDIEVALĂ LA SUCEAVA

În perioada 16 – 19 august 2018, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava organizează cea de-a XII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală Ştefan cel Mare.
”Atmosfera medievală o vei trăi la Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean între 16 -19 august. Te vor întâmpina 400 de cavaleri, domniţe, păpuşari din țară și din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Slovacia cu: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial), baloane de săpun uriașe, toate la Festivalul Medieval Suceava 2018”, transmit organizatorii.
Toți cei doritori să trăiască 4 zile de poveste medievală, sunt așteptați la Cetatea de Scaun a Sucevei.
Atașăm programul evenimentului (click pentru mărire).

Comentarii

comentarii