A început FILIT. Scriitori de renume vor veni și la Pașcani

Iași, 29 septembrie 2017. Astăzi a avut loc conferința de presă referitoare la cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. La conferință au participat Lucian Dan Teodorovici, managerul Muzeului Național al Literaturii Române Iași și al FILIT, și Florin Lăzărescu, coordonator programe FILIT.

Au fost prezentate noutățile ediției de anul acesta, cea mai mare de până acum, atât prin numărul de invitați, cât și prin numărul evenimentelor incluse în program și al partenerilor ediției. Anul acesta, vor fi inaugurate două case dedicate literaturii fantasy (Casa Fantasy, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași) și literaturii pentru copii (Casa Copilăriei, în parteneriat cu Palatul Copiilor Iași). De asemenea, la Muzeul „Vasile Pogor” va fi organizată o expoziție documentară cu patru secțiuni, reunite în „Muzeul de Istorie a Evreilor din Iași”, expoziție ce va
putea fi vizitată începând cu data de 4 octombrie 2017.

Organizatorii au ținut să sublinieze că FILIT există, în primul rând, datorită publicului ieșean, aspect remarcat de invitații tuturor edițiilor de până acum.

„FILIT există în primul rând datorită ieșenilor. Oricât de bine ar fi organizat, oricât de mulți invitați de marcă am avea, festivalul nu ar putea avea loc dacă nu ar exista în Iași un interes autentic și un public numeros pentru literatură”, a declarat Florin Lăzărescu.

„Festivalul este, așa a fost gândit de la bun început, ca un spațiu de întâlnire a publicului, a cititorilor, cu scriitorii, traducătorii și cu alți profesioniști din lumea cărții. Ne bucură întâlnirile așa-zis profesionale, mizăm și pe ele, bineînțeles, dar marea miză e bucuria pe care o au oamenii de a-i cunoaște direct pe cei care creează literatură. E un
festival care vizează, înainte de toate, comunitatea”, a afirmat Lucian Dan Teodorovici.
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, care beneficiază şi anul acesta de Înaltul Patronaj al Reprezentanţei

Comisiei Europene și spriinul Primăriei Municipiului Iași. Printre invitaţii ediţiei a V-a se regăsesc Svetlana Aleksievici şi Gao Xingjian (laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură), Olga Tokarczuk, Mircea Cărtărescu, Jeff Lindsay, Jonathan Coe etc., alături de zeci de scriitori şi poeţi români, precum şi traducători din lumea întreagă. La eveniment vor mai participa şi manageri culturali, editori, jurnalişti din ţară şi din străinătate.

Intrarea la toate evenimentele este liberă, iar programul complet se află aici: www.filit-iasi.ro

Comentarii

comentarii