Bătrână lovită pe marginea străzii

O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de o maşină în timp ce mergea pe marginea străzii.

Accidentul s-a produs zilele trecute în localitatea Gâşteşti, la faţa locului deplasându-se un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care a acordat îngrijiri medicale victimei.

„Echipajul a găsit o victimă a unui accident rutier, inconştientă, care prezenta traumtism cranio-cerebral, traumatism toracic, traumatisme la nivelul membrelor inferioare. A fost intubată, s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Paşcani“, a precizat Nicolai Pralea, asistent medical principal şi purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

Ulterior, femeia a fost transferată la Spitalul de Neu­ro­chirurgie din Iaşi pentru investigaţii de specialitate.

Comentarii

comentarii