Câți bani au primit primăriile de la Guvern

Municipiul Iaşi a primit puţin peste două milioane de lei, iar cele mai mici comune – majoritatea din categoria celor mai sărace – s-au ales cu doar câteva zeci de mii de lei.

Dintre cei 37 de consilieri jude­ţeni, 27 s-au reunit ieri în şedinţă extraordinară ca să împartă 23 de milioane de lei la 98 de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv la cele 93 de comune, trei oraşe şi două municipii din judeţul Iaşi. Aceşti bani provin din fondul constituit la dispoziţia CJ din cotele defalcate din impozitul pe venit şi sunt destinaţi achitării arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii lor, dar şi pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, incluiv a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. În stabilirea fiecărei „felii“ din acest „tort“, au contat suprafaţa fiecărei unităţi teritoriale (în proporţie de 80 la sută) şi populaţia (20 la sută). Astfel, municipiul Iaşi a primit partea leului, respectiv 2,15 milioane de lei.

Pe locul 2 nu se află municipiul Paşcani, ci cea mai mare comună din judeţ, Deleni, care şi-a adăugat la buget 565 de mii de lei – mai mult decât cele trei oraşe, Hârlău, Podu Iloaiei şi Tg. Frumos, la un loc (552 mii lei).

Al treilea câştigător este Paşcani (470 de mii). Primul de lângă podium e Schitu Duca (416 mii lei), comună urmată de Belceşti (406 mii lei) şi de Miroslava (367 de mii). La celălalt capăt al clasamentului se află comuna Ciohorăni, una dintre cele mai sărace din judeţ, care s-a ales cu numai 66 de mii de lei. Penultima este Valea Lupului, cu 72 de mii de lei. Este comuna cu cea mai mică suprafaţă din judeţ, doar puţin peste 10 kmp, dar în care locuiesc mai mult de 8.000 de oameni. Cu o mie de lei mai mult a primit comuna Răchiteni. Sume mai mici de 100.000 de lei le-au fost alocate administraţiilor din Drăguşeni (84 de mii), Mirceşti (85 de mii) şi Costeşti (98 mii lei).

Comentarii

comentarii