Câți șomeri sunt în județul Iași?

La sfârşitul lunii februarie 2018 rata şomajului înregistrat în judeţul Iaşi a fost de 4,05% cu 0,05 puncte procentuale mai mică faţă de luna precedentă. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 11.720 iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 1.175 persoane.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.577 persoane, urmată de grupa peste 55  de ani (2.704 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (375 de persoane). Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (36,16%) urmat de cei cu studii primare sau fără studii (29,99%) iar 24,38% sunt persoane care au absolvit şcoala profesională sau de arte şi meserii. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 6,77% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2,70%.

După mediul de provenienţă, 83,42% sunt persoane din mediul rural, aflate în căutarea unui loc de muncă şi doar 16,58% din mediul urban.

În cursul lunii ianuarie 2018 s-au încheiat 674 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi.

 

Comentarii

comentarii