CETĂŢENI STRĂINI, DEPISTAŢI CU ŞEDERE ILEGALĂ

Polițiștii de imigrări din Iași au depistat 3 cetățeni străini Republica Moldova și Maroc, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere. Aceștia au fost sancționați contravențional și obligați, prin decizii de returnare, să părăsescă țara în termen de 15 zile.

Poliţişti din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Iaşi au desfăşurat, în perioada 11-18 ianuarie 2018, acţiuni în cooperare cu structuri cu atribuţii în sistemul de ordine şi securitate naţională, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistaţi, cu şedere ilegală, 3 cetăţeni străini, cu vârste
între 20 și 24 de ani, din Republica Moldova(2) și Maroc(1). În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că străinii au intrat legal în România, în baza unor vize de lungă ședere sau permise de ședere temporară în scop de studii, iar la expirarea dreptului de şedere nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri pentru prelungirea acestuia.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în cel mult 15 zile. Totodată, persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amendă sau avertisment în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

„Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de
legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor
legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Iaşi, din strada Mihai Costăchescu nr. 6, la numărul de telefon 0232-302315, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.” spun reprezentanții ISP Iași.

Comentarii

comentarii