Contracte în valoare de aproape 50 de milioane de lei, pentru nouă comune ieșene

Douăsprezece contracte de finanțare care vor contribui la dezvoltarea comunităților locale din județ  au fost semnate astăzi, de primarii a nouă comune din Iași.        Investițiile vor fi realizate cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar valoarea totală a acestora este de 47.541.924,52 de lei.

Patru proiecte vizează înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, și tot atâtea reabilitarea unităților de învățământ. În două comune vor fi realizate investiții în dispensare umane, iar alte două localități au primit fondurile necesare pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

În satul Cozmești din comuna Stolniceni-Prăjescu, vor fi extinse rețelele de alimentare cu apă și canalizare, costurile fiind de 10.983.779,52 de lei. De investiții în infrastructura de apă și apă uzată vor beneficia și locuitorii din Erbiceni, Horlești și Roșcani.

Vor fi reabilitate și modernizate Școala Gimnazială “Constantin Erbiceanu” și Școala Gimnazială nr.1 din localitatea Bârlești, comuna Erbiceni, valoarea celor două contracte fiind de 6.914.842 de lei. Copiii din Răducăneni vor avea unități de învățământ moderne. Școala și grădinița Bazga vor fi reabilitate pentru suma de 2.147.811 de lei, în timp ce pentru modernizarea Școlii Bogdănești din comuna Horlești au fost alocați 1.032.129 de lei.

Dispensarul din comuna Românești va fi reabilitat și dotat modern, valoarea proiectului fiind de 1.163.951 de lei, iar la Mogoșești-Siret va fi construită o unitate medicală nouă, contra sumei de  535.033 de lei.

Drumurile sătești din Hălăucești vor fi asfaltate, costurile fiind de 3.847.124 de lei. Comuna Alexandru Ioan Cuza a primit fondurile necesare pentru modernizarea podului care traversează Pârâul Țigăncilor – 2.216.263 de lei.

Contractele semnate astăzi fac parte din PNDL II 2017-2020, program în care județul Iași a primit 831 milioane de lei.

Cele mai multe proiecte aprobate în PNDL II (127) vizează modernizarea, reabilitarea și construcția de grădinițe, creșe și școli. Au mai fost acceptate pentru finanțare și construirea, înființarea sau modernizarea a 44 de dispensare, dar și 36 de proiecte care prevăd realizarea de rețele de apă și canalizare.

 

Comentarii

comentarii