Cu banii la saltea. Doi tineri au prădat o bătrână

La data de 08 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au identificat 2 tineri, ambii de 25 de ani, din comuna Țuțora, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt al unei sume de bani.

Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că în noaptea de 05 spre 06 august a.c., aceștia ar fi pătruns în locuința unei femei, de 76 de ani, din comuna Țuțora, iar de sub salteaua unui pat, ar fi sustras 33.520 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat partial. Astfel, au fost recuperați 3.100 de lei și un telefon în valoare de 700 de lei, susceptibil a fi cumpărat cu banii ce ar fi rezultat din săvârșirea infracțiunii.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei 2 tineri bănuiți de comiterea faptei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Iași, urmând ca la data de 09 august a.c., să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propunri legale.

Cercetările continuă.

Comentarii

comentarii