De azi, curse aeriene de trei ori pe săptămână la Cluj. Preţurile pornesc de la 20 euro pe sens

Tarom va lansa astăzi ruta directă Iaşi – Cluj, după ce, în luna martie, compania a început operarea zborurilor între Iaşi şi Timişoara. Spre Cluj, cursele vor avea trei frecvenţe săptămânale în zi­lele de luni, miercuri şi vineri, conform unui anunţ al operatorului din luna mai.

„Avem aş­teptări mari, inclusiv de la această cursă. Ne adresăm unui pol de public consistent, compus din oameni de afa­ceri, studenţi, profesori universitari, şi nu numai. Fiecare pasager poate avea certitudinea că, în mai puţin de o oră şi jumătate, va traversa Ro­mânia, în deplină siguranţă“, preciza, luna trecută, directorul general al Tarom, Werner-Wilhelm Wolff.

Preţurile pornesc de la 20 euro pe sens (cu toate taxele incluse) şi de la 40 euro dus – întors, spuneau, în luna mai, oficialii companiei. O simulare realizată ieri pe site-ul Tarom ne-a arătat un preţ de 37 euro pentru un zbor Iaşi – Cluj pentru ziua de luni, 2 iulie, şi de 40 euro pentru un zbor de întoarcere miercuri, 4 iulie.

În schimb, pentru un zbor spre Cluj pe data de 3 septembrie, preţul afişat de operator ajungea la 17 euro, iar pentru cursa de întoarcere de pe 5 septembrie, preţul ajungea la 22 euro.

La sfârşitul săptămânii trecute, Aeroportul Internaţional Iaşi a anunţat că a încheiat luna mai cu cel mai mare număr de pasageri înregistrat de la începutul acestui an, respectiv de 95.304 călători, cu 6% mai mult decât în luna mai 2017. Pe parcursul lunii trecute, numărul de aterizări şi decolări la aerogara ieşeană a ajuns la aproape 1.000 (959 de mişcări).

Pe aeroportul ieşean operează cinci companii aeriene, cea mai nouă fiind Ernest Airlines ce va lansa pe 21 iunie curse spre Torino (21 iunie) şi Verona (23 iunie). Luna viitoare, Wizz Air va lansa zboruri spre Dortmund (Germania), Malmo (Su­edia), Paris (Franţa), Bruxelles (Belgia), Eind­hoven (Olanda) şi Billund (Danemarca). La acestea se adaugă rutele existente, alţi operatori fiind Blue Air şi Austrian Airlines.

Nu în ultimul rând, vara aceasta sunt disponibile curse charter spre Antalya, Rodos, Corfu şi Heraklion, potriviti oficialilor aerogării ieşene.

Comentarii

comentarii