DOI POLIŢIŞTI AU SALVAT VIAŢA UNUI CĂŢEL

Doi poliţişti ieşeni au salvat viaţa unui căţel găsit rănit pe o stradă din municipiul Iaşi.

În noaptea de 04 spre 05 iunie a.c., agenţii de poliţie Oniceanu Andrei Ionuţ şi Barabaş Robert, ambii din cadrul Biroului Rutier Iaşi, efectuând serviciul de patrulare pe şoseaua Păcurari, din municipiul Iaşi, au observat pe partea carosabilă un căţel care părea rănit.

Cei doi poliţişti au preluat căţelul şi l-au transportat la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad ” Iaşi, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Acesta se află acum în afara oricărui pericol datorită intervenţiei prompte a colegilor noştri.

De asemenea, precizăm că un bărbat şi-a manifestat dorinţa de a adopta acest căţel.

Comentarii

comentarii