Dosar penal pentru un tânăr în vârstă de 34 de ani

La data de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au oprit, pentru control, pe DJ 208, pe raza comunei Lespezi, un autoturism, condus de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Lespezi.

Întrucât șoferul prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare peste 0,40 mg/l alcool pur în aer expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că autoturismul nu era înmatriculat, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Comentarii

comentarii