Guvern: Transportatorii vor primi compensaţii pentru motorina utilizată

Operatorii economici, care efectuează transport rutier de mărfuri şi persoane, vor primi compensaţii de la stat pentru motorina utilizată.

Guvernul a aprobat normele de aplicare a schemei de ajutor de stat la accizele la motorină, potrivit căreia statul va deconta aproximativ 180 de lei la o mie de litri de combustibil achiziţionat de transportatorii rutieri. Returnarea accizei se va face retroactiv, începând de la data de 30 martie 2018.

Purtătorul de cuvânt al executivului, Nelu Barbu, a prezentat baza de calcul pentru această compensare:

Nelu Barbu: Baza de calcul reprezintă cantitatea de motorină exprimată în litri. Suma de restituit se stabileşte prin diminuarea cu 183,62 de lei pe mia de litri, respectiv cu 217,31 de lei pe tonă a nivelului standard prevăzut pentru motorină. Se poate restitui această acciză după fiecare trimestru calendaristic.

Aprobarea cererilor de restituire a accizei pentru motorină va fi făcută de Autoritatea Rutieră Română, iar plata va fi efectuată de Ministerul de finanţe.

Comentarii

comentarii