Inna, spitalizată la Istanbul

Inna a fost spitalizată de urgenţă la Istanbul. Cântăreaţa s-a prăbuşit de pe scenă, chiar în timpul unui concert. Românca a postat pe contul său de Instagram o fotografie din spital.

Incidentul s-a produs sâmbătă seară, la concertul pe care Inna îl susţinea la Istanbul. Tânăra artistă a căzut de pe scenă de la înălţimea de aproape 2 metri. Concertul a fost oprit pentru câteva minute.Surprinzător, românca a avut puterea să continue, iar concertul a fost reluat, însă ulterior ea a fost transportată la spital.

Inna a fost rănită la ambele picioare şi a primit îngrijiri medicale. Pe contul ei de Instagram a postat apoi o fotografie din spital, în care apare cu picioarele bandajate.

„Scena s-a prăbuşit! Sunt bine, mulţumesc lui Dumnezeu! Mulţumesc că am venit. Pace şi iubire, vouă, tuturor! Vom continua turneul în Turcia… Ne vedem mâine la Ankara”, a scris Inna în postarea de pe Instagram.

Comentarii

comentarii