Lumea este în doliu. A murit celebrul fizician Stephen Hawking în această dimineață

Fizicianul Stephen Hawking, în vârstă de 76 de ani, a murit, miercuri dimineaţă, la locuinta sa din Cambridge, a anunţat familia acestuia, potrivit presei internaţionale.

„Suntem profund întristaţi că tatăl nostru iubit a murit astăzi. A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar, a cărui muncă şi moştenire vor dăinui mulţi ani”, au anunţat copiii lui Hawking, Lucy, Robert şi Tim.

Stephen Hawking s-a născut la 8 ianuarie 1942, în Oxford/ Anglia, a fost fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.

Din 1963, de la vârsta de 21 de ani, Hawking suferă de o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică.

news.ro

Comentarii

comentarii