Medicii de familie protestează: De astăzi, nu se mai dau trimiteri şi reţete compensate

Medicii de familie protestează, începând de miercuri, faţă de birocraţia din sistemul de sănătate, şi nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, astfel încât pacienţii nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.

„90% din medicii de familie din Bucureşti au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni. Noi am avut întâlniri săptămâna trecută – am participat şi eu la prima parte a întâlnirii şedinţă de guvern. Am identificat soluţiile la problemele pe care le mai aveau domniile lor în ceea ce priveşte debirocratizarea. Dar aşa cum se întâmplă de obicei, noi cum începem să discutăm despre debirocratizare şi despre accesul pacientului, ajungem la bani. Cu toate ca am suplimentat bugetul pentru medicina primară, domniile lor sunt nemulţumiţi. Eu sunt convins că exista loc de mai bine la finanţare, dar nu consider că este etic şi nici normal să ne folosim de pacienţi în negocieri”, a explicat Bodog.

În urma deciziei medicilor de familie, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţii, dar şi să achite integral reţetele eliberate de aceste cadre medicale.

Sursa

Comentarii

comentarii