Pensionarii vor primi acasă deciziile cu noul cuantum. De când se aplică majorările şi ce se întâmplă cu pensiile speciale

Marea recalculare a pensiilor a început la 1 octombrie, preconizându-se că va dura un an. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat însă că majorările vor intra mai devreme în vigoare, iar pensionarii vor primi acasă deciziile cu noul cuantum. De aceste majorări vor beneficia şi cei care au ieşit la pensie în baza unor legi speciale, a mai spus ministrul.

„Vor primi în plus (pensionarii n.r) de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din ţară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu. Pentru a pune în aplicare o asemenea lege există nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziţionăm.

Suntem în procedura de achiziţie, suntem în procedura finală şi imediat semnăm raportul procedurii şi contractul. Scrie în lege clar că această procedură de recalculare şi de plată se derulează în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea în vigoare.

Continuarea aici. 

Comentarii

comentarii