Performanță pentru un profesor din Pașcani. Vezi despre ce este vorba

SCIENTIX – COMUNITATEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ȘTIINŢIFIC DIN EUROPA

Prof. Minodora Brînduşa Vangă, Colegiul Naţional “Mihail Sadoveanu” Paşcani Ambasador Scientix

Scientix (www.scientix.eu) – este o iniţiativă a Comisiei Europene, derulată prin reţeaua ministerelor pentru Educaţie din Europa  – European Schoolnet, în domeniul educaţiei pentru ştiinţe. Iniţiativa urmăreşte să promoveze metodele de predare inovatoare şi participative şi să stimuleze interesul elevilor faţă de studiul domeniilor STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) şi profesiile aferente.

Scientix oferă o serie de funcţionalităţi distincte menite să facă din această platformă un spaţiu de referinţă pentru educaţia STEM în Europa. Platforma cuprinde secţiuni interactive prin care utilizatorii pot stabili legături cu parteneri din întreaga Europă, se pot angaja în discuţii şi pot face schimb de bune practice.

Scientix este organizat în jurul a 6 secţiuni majore: portal (pentru diseminarea informaţiilor despre proiecte în domeniu), conferinţe, Scientix live (susţinerea de webinarii, evenimente de formare), colaborări între proiecte (spaţii online de întâlniri şi dezbateri, inclusiv de organizare şi desfăşurare la distanţă a unor şedinţe, evenimente de networking), observator Scientix (articole publicate) şi Puncte Naţionale de Contact şi paneluri ale cadrelor didactice.

În perioada octombrie – decembrie  2017 s-a desfăşurat cea de-a doua  ediţie a cursului de formare pentru ambasadori Scientix. Cursul online s-a adresat profesorilor  care doresc să fie membri ai Comitetului de profesori Scientix 3 şi a fost dezvoltat pe platforma Moodle a portalului Scientix. Scopul cursului a fost atât familiarizarea profesorilor cu instrumentele şi practicile Scientix, cât şi dezvoltarea unor deprinderi utile în activitatea didactică.

Dintre profesorii care au absolvit cursul, au fost selectaţi ambasadori Scientix din 38 de ţări, 40 fiind profesori din România, ceea ce este o dovadă a interesului de care se bucură domeniul STEM în rândul profesorilor din ţara noastră. Unul dintre cei 61 de Ambasadori Scientix existenţi la nivel naţional este şi prof. Minodora Brînduşa Vangă, de la Colegiul Naţional “Mihail Sadoveanu” Paşcani.

Lista completă a ambasadorilor o găsiţi la linkul de mai jos:

http://www.scientix.eu/in-your-country/scientix-3-teacher-panel

Ambasadorii Scientix contribuie la diseminarea activităţilor Scientix la nivel naţional şi joacă un rol activ în sprijinirea inovaţiei în domeniul STEM din ţara lor.

Comentarii

comentarii