Persoanele afectate de sărăcie din 139 de comunităţi vor beneficia de servicii sociale integrate

Persoanele afectate de sărăcie din 139 de comunităţi vor beneficia de servicii sociale integrate pentru creşterea accesului la servicii sociale, medicale şi educaţionale, printr-un proiect implementat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, remis marţi AGERPRES, bugetul total este de 113,076 milioane de lei, iar finanţarea se va asigura prin Programul Operaţional Capital Uman.

‘Persoanele afectate de sărăcie din 139 de comunităţi rurale şi mic urbane cu marginalizare severă şi peste medie vor beneficia de servicii sociale integrate, adaptate tuturor nevoilor identificate, de la cele sociale, de sănătate sau educaţie, până la ocupare, locuire şi accesul la documente de identitate. Acest tip de servicii va fi pilotat în cele 139 de comunităţi timp de 40 de luni, în cadrul proiectului ‘Crearea şi implementarea serviciilor comunitare integrate (SCI) pentru reducerea sărăciei şi excluziunii sociale’, implementat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii’, se arată într-un comunicat al MMJS, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, fiecare caz social va fi evaluat de o echipă mixtă, formată din specialişti în domeniul social, medical şi educaţional, care vor trebui să se coordoneze, astfel încât fiecare persoană să fie îndrumată şi ajutată să acceseze toate serviciile de care are nevoie. Practic, asistentul social, care asigură managementul de caz, va trebui să contacteze personalul din domeniile: evidenţei populaţiei, ocupării, sănătăţii, educaţiei, evaluării persoanelor cu dizabilităţi, protecţiei copilului, asistenţei victimelor violenţei domestice etc, în funcţie de nevoile identificate în fiecare caz, precizează instituţia.

Echipele comunitare integrate vor urmări, în principal: sprijinirea participării la viaţa socială şi activarea suportului social şi al vecinătăţii, dezvoltarea şi aplicarea strategiilor de dezvoltare individuală, familială şi comunitară pe termen lung etc.; creşterea nivelului de educaţie, reducerea abandonul şcolar şi a participării şcolare scăzute, îmbunătăţirea performanţelor şcolare, accesul la programe de educaţie informală, accesul la servicii de consiliere şcolară şi orientare în carieră etc.; supravegherea stării de sănătate a copilului şi gravidei, comportamente favorabile sănătăţii, sănătatea reproducerii, planificarea familială, nutriţie, mişcare, eliminarea comportamentelor dăunătoare sănătăţii, furnizarea de servicii de profilaxie primară şi secundară precum şi de asistenţa medicală la domiciliu, curativă şi de recuperare, monitorizarea accesului la servicii de sănătate’, susţin reprezentanţii MMJS.

Printr-o astfel de abordare creşte accesul persoanei la servicii, precum şi impactul serviciilor furnizate, dar mai ales şansele de ieşire din starea de vulnerabilităţi multiple a persoanelor marginalizate.

Proiectul vine în sprijinul politicilor publice iniţiate în domeniul muncii şi justiţiei sociale şi răspunde măsurii 7 din Programul de Guvernare: Servicii sociale de calitate – Dezvoltarea de servicii comunitare integrate în vederea reducerii sărăciei şi excluziunii sociale.

Comentarii

comentarii