Peste 10 mii de cetățeni din județul Iași nu lucrează

Rata şomajului înregistrat în judeţul Iaşi şi-a continuat trendul descendent, iar la sfârşitul lunii iunie 2018 aceasta a fost de 3,50% cu 0,10 puncte procentuale mai mică faţă de luna precedentă. Astfel, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 10.109 iar numărul beneficiarilor de indemnizație de șomaj a fost de 904 persoane.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.067 persoane, urmată de grupa peste 55  de ani (2.444 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (249 de persoane). Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (35,84%) urmat de cei cu studii primare sau fără studii (29,36%) iar 24,44% sunt persoane care au absolvit şcoala profesională sau de arte şi meserii. Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 7,73% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2,63%.

După mediul de provenienţă, 83,81% sunt persoane din mediul rural, aflate în căutarea unui loc de muncă şi doar 16,19% din mediul urban.

În cursul lunii iunie 2018 s-au încheiat 1.053 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi.

 

Comentarii

comentarii