Peste o sută de copii s-au bucurat de consultații stomatologice gratuite

În zilele de 7 și 8 octombrie, Colgate®, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, a demarat, în două orașe din județul Iași,  Programul Zâmbete Colgate®, parte din campania România merită zâmbete Colgate®. 150 de elevi din clasele primare din Târgu Frumos și Pașcani au beneficiat de consultații stomatologice gratuite urmate de un diagnostic cu recomandări pentru tratament. În plus, copiii au primit sfaturi de sănătate orală pentru un zâmbet sănătos și mostre gratuite de produse de îngrijire orală.

 „Iașul este județul care a dat startul programului Zâmbete Colgate. Emoțiile noastre au fost mari, însă toți participanții la program – părinți, copii, cadre didactice, medici dentiști și studenți la stomatologie – au fost încântați și ne-au invitat să revenim în mijlocul lor. Este foarte important ca, încă de la vârste fragede, copiii să cunoască regulile de igienă orală și să își formeze obiceiuri bune. Consider că, prin parteneriatul dintre Crucea Roșie Română și Colgate, mesajele privind sănătatea orală ajung la un număr foarte mare de copii și, prin educație, reușim să le oferim un viitor cu zâmbete sănătoase”, a spus Andra Barbarie, coordonator proiect din partea Crucii Roșii Române Filiala Iași.

Programul Zâmbete Colgate a început în județul Iași, iar primele consultații stomatologice gratuite au avut loc în Târgu Frumos, în data de 7 octombrie, la Liceul Special „Moldova”, și în Pașcani, în data de 8 octombrie, la Colegiul Național „Unirea”. Pe lângă consultații, copiii au avut parte de lecții de igienă orală, oferite de voluntarii Crucii Roșii și desfășurate în prezența părinților, dar și de o zonă de joacă unde l-au întâlnit pe îndrăgitul Doctor Măseluță.

Am un sentiment de împlinire și mulțumire sufletească după consultații și discuțiile cu părinții. În multe cazuri, am simțit că prezența noastră în aceste două localități a fost pentru mulți copii o modalitate oportună de a ieși din emoția primei vizite la medicul stomatolog. Absența mirosului specific al cabinetului stomatologic și faptul că au fost înconjurați de alți copii i-a făcut pe cei mici să se simtă în largul lor și au fost factori care au conlucrat la această stare de bine”, a mărturisit Dr. Dănuț Gornicioiu, medic dentist participant la programul Zâmbete Colgate.

Andrada (7 ani), unul dintre copiii înscriși în program, a spus: “A fost prima dată când am mers la dentist, dar nu mi-a fost frică! Doamna doctor m-a controlat să vadă dacă mai am ciocolata de la Moș Crăciun pe dinți și m-a învățat să mă spăl și dimineața și seara cu periuța și pasta de dinți!

Programul Zâmbete Colgate®, cu sprijinul filialelor de Cruce Roșie din țară, se desfășoară în 20 de orașe din 10 județe din România, în perioada 7 octombrie – 17 decembrie, și continuă misiunea Colgate® de educare cu privire la importanța vizitelor periodice la medicul dentist și a igienei orale zilnice, de la vârste fragede.

În paralel, Colgate® desfășoară Programul Colgate® Bright Smiles, Bright Futures™, care a ajuns la cea de-a 25-a ediție de la implementare. Colgate® a livrat cu succes mesaje educaționale pentru mai mult de 5.900.000 de elevi, număr care va crește în acest an cu 200.000 de elevi din școli din toată țara, din zona urbană și cea rurală. Începând cu anul 2015, programul se derulează în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România.

Comentarii

comentarii