Sânziene 2018 (Drăgaica), pe 24 iunie – Obiceiuri, tradiții și superstiții

Sânziene 2018 (Drăgaica), pe 24 iunie – Obiceiuri, tradiții și superstiții. În fiecare an, creştinii ortodocşi serbează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Domnul Iisus în apa Iordanului.

În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sânziene, în Ardeal, iar în Muntenia şi Oltenia-Drăgaica.

Noaptea de Sânziene, cea care precede această zi este considerată magică – minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu.

În Moldova, creștinii ortodocși se roagă la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei speră că vor scăpa astfel de necazuri și de boli.

Sânziene 2018 (Drăgaica). Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților, ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul).

Continuarea aici.

Comentarii

comentarii