Sărbătorile Iaşului 2018: spectacole şi evenimente religioase – program

În fiecare an în luna octombrie, municipiul Iaşul intră în sărbătoare, ziua de 14 octombrie, în care se sărbătoreţte Sfânta Parascheva fiind o zi mare pentru oraş.

Pe lângă manifestările religioase care aduc un omagiu Sfântei Parascheva, Primăria Municipiului Iaşi împreună cu celelalte instituţii culturale pregătesc celor care ne vizitează orasul şi ieşenilor un program diversificat din care nu lipsesc concertele, piesele de teatru şi al căror punct culminant este concertul din ultima zi şi focul de artificii de la sfârşitul spectacolului.

Între 10 și 16 octombrie, Târgul de Toamnă va fi organizat în zonele Hala Centrală, Costache Negri-aleea cu castani, bld Ștefan cel Mare și Piața Unirii, iar Parcul de distracții se va desfășura în zona Ștrandului Municipal.

JOI, 11 OCTOMBRIE 2018

SPECTACOL FOLCLORIC – CARTIERUL TĂTĂRAŞI
Locația : Tatarasi

Propunere artiști:

PROGRAMUL EVENIMENTELOR RELIGIOASE

– 06:30 – Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe” pentru închinare. Va participa PS Calinic Botoșăneanul.
– 07:00-11:30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu ( pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul.
– Aducerea moaștelor ,,Sf. Ecaterina” – întâmpinare aeroport 18.35
– 16:00-17:00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva” (în Catedrala Mitropolitană).
– 21:00 – 01:00 – Slujba de priveghere a Sf. M. Mc. Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

VINERI, 12 OCTOMBRIE 2017

SPECTACOL FOLCLORIC – CARTIERUL NICOLINA
Locația : Esplanada Nicolina
Propunere artiști:

PROGRAMUL EVENIMENTELOR RELIGIOASE

– 07:00 – 12:00 – Miezonoptica, Acatist şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Ignatie, episcopul Hușilor.
– 17:00 – 18:00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
– 19:00 – 20:30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva” și moaștele „Sf. M. Mc. Ecaterina” (Se va desfăşura pe acelaşi traseu ca şi anul trecut).
– 21:00 – 01:00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

SÂMBĂTĂ, 13 OCTOMBRIE 2018
SPECTACOL FOLCLORIC – CARTIERUL ALEXANDRU CEL BUN
Locația : Alexandru cel Bun
Propunere artiști:

PROGRAMUL EVENIMENTELOR RELIGIOASE

– 07:00 – 12:00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
– 09:00 – 12:00 – Sfințirea bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars” din campusul universitar Tudor
– 17:00 – 18:00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
– 21:00 – 01:00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

DUMINICĂ, 14 OCTOMBRIE 2018

PROGRAMUL EVENIMENTELOR RELIGIOASE

– 07:00 – 09:00 – Miezonoptica, Acatistul „Sf. Cuv. Parascheva”, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
– 09:00 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
– 17:00 – 18:00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”.
– 18:00 – Seara Valorilor – Recepție organizată de Primăria Municipiului Iași.

LUNI, 15 OCTOMBRIE 2018
SUPERCONCERT ZILELE IAŞULUI

Pentru super concertul ce va încheia Zilele Iaşului, Primaria Municipiului Iaşi a trimis scrisori de intenţie către mai mulţi artişti, până acum au raspuns pozitiv la propunerea administraţiei ieşene formaţiile Compact, Holograf, Iris şi artista Nicoleta Nucă.

În cazul în care vor fi de acord sunt asteptaţi să concerteze şi Andra, Loredana şi Delia.

Alături de aceştia vor urca pe scena şi artişti ieşeni precum Diana Prepeliţă, Alexia şi Matei şi alţii.

Comentarii

comentarii