Se dau bani şomerilor care se angajează

Cei care îşi găsesc un loc de muncă în comunele din judeţ pot obţine bani frumoşi de la stat. Pe lângă salariu, pot primi 12.500 de lei într-un an.

Şomerii din Iaşi au noi şanse de a obţine sume importante de bani de la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi dacă se angajează în cele 50 de comune şi oraşe din judeţ, care sunt înscrise într-un plan de mobilitate special creat în acest sens. Astfel, nu toate localităţile din judeţul Iaşi vor beneficia de acest sprijin financiar pentru şomerii lor.

În funcţie de condiţiile pe care le îndeplinesc, aceştia beneficiază de diverse stimulente acordate pe o perioada îndelungată. Astfel, persoanele care sunt şomeri neindemnizaţi pe o perioada mai mare de 3 luni şi se angajează în mediul rural sau în oraşele apropiate municipiului beneficiază de o prima de activare de 500 de lei.

De asemenea, ieşenii care se angajează la o distanţă mai mare de 15 kilometri de localitatea de domiciliu (prevăzută în planul de mobilitate ce cuprinde cele peste 50 de comune şi oraşe din Iaşi) beneficiază de 0,5 lei pentru fiecare kilometru parcurs dus-întors, dar nu mai mult de 55 de lei pe zi. Condiţia cea mai importantă pentru a primi aceşti bani, respectiv prima de încadrare la angajare, este că persoanele nou angajate să dovedească faptul că lucrează cel puţin 12 luni.

Un alt ajutor important pentru şomeri este prima de instalare. Se acordă tuturor şomerilor, indemnizaţi sau neindemnizaţi, şi presupune o suma de 12.500 de lei într-un an. Jumătate din suma se acordă la angajare, iar cealaltă jumătate la sfârşitul anului în care este angajat. Banii se acordă în condiţiile în care şomerul se angajează la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu.

Primeşte 15.500 de lei pe an dacă îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa şi este însoţit de membrii familiei, inclusiv de copii aflaţi în întreţinere. Prima de relocare sau prima pentru chirie se acordă persoanelor care sunt şomeri şi se angajează la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu beneficiază de o suma care să acopere 75 la sută din cheltuielile cu utilităţile, dar să nu depăşească 900 de lei pe luna.

Ajutorul se acordă pentru o perioada de 3 ani. Din ianuarie până la sfârşitul lunii iunie, au primit prima de activare 292 persoane, cea de încadrare la angajare 45 de persoane şi 5 persoane au obţinut prima de instalare. Ajutoarele se acordă pentru stimularea şomerilor din mediul rural în obţinerea unui loc de muncă.

„Persoanele înregistrate la AJOFM Iaşi, care se încadrează în mai multe categorii, respectiv şomeri indemnizaţi sau neindemnizaţi, pot beneficia de stimulente financiare, aşa numitele subvenţii. De la începutul anului până în prezent s-au încadrat peste 1.000 de şomeri, atât din mediul rural, cât şi cel urban”, a declarat Adriana Şirghie, purtător de cuvânt al AJOFM Iaşi.

Comentarii

comentarii