Se prelungeşte programul la ghişeele de eliberare a paşapoartelor

Autorităţile au decis prelungirea programului de lucru la ghişeele de eliberare a paşapoartelor. Măsura se aplică de mâine şi până la sfârşitul lunii lunii august pentru a acoperi cererea în creştere în această perioadă.

Astfel, birourile din 30 de judeţe vor fi deschise de luni până vineri, între orele 8:30 şi 18:30.

Paşapoartele noi pot fi trimise şi prin poştă – a mai precizat Mirel Toancă. Amintim că, potrivit noilor reglementări legislative, valabilitatea paşaportului electronic a crescut de la 5 la 10 ani, iar paşaportul simplu temporar se eliberează doar în baza unor documente care justifică urgenţa deplasării.

Comentarii

comentarii