Studenţii ieşeni pot câștiga un stagiu la Parlamentul European şi invitaţii la Untold

Reprezentanţii celebrului festival, organizat an de an la Cluj, au încheiat un parteneriat cu Comisia de Mediu din cadrul Parlamentului European. Aceasta este condusă de un român: Adina Văleanu.

Prezenţi la Bruxelles în weekendul care a trecut, organizatorii festivalului Untold au anunţat că îşi propun să informeze şi să educe publicul tânăr în privinţa reciclării deşeurilor şi a colectării selective. Aceştia au încheiat un parteneriat cu Parlamentul European, beneficiind de sprijinul europarlamentarului român Adina Vălean, preşedinta Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din cadrul forului legislativ european.

Într-o conferinţă de presă comună, reprezentanţii Untold şi europarlamentarul român au anunţat că, în toamna acestui an, vor avea loc mai multe conferinţe despre importanţa reciclării la mai multe universităţi din Europa. Studenţi de la toate universităţile din România, dar şi din Europa, au fost, de asemenea, invitaţi să îşi prezinte ideile referitoare la reciclare şi la protejarea mediului, câştigătorii concursului de soluţii urmând a fi premiaţi cu câte un stagiu la Comisia de Mediu a Parlamentului European, dar şi cu abonamente la Untold 2019. Cele mai bune idei vor fi implementate în anii viitori în organizarea Untold.

„Cred că publicul tânăr, în special, este cel mai dornic şi deschis în a afla şi a înţelege modalităţile de protejare a mediului înconjurător. Acestea sunt reglementate prin legislaţii europene adoptate cu succes precum Pachetul Deşeuri, sau care urmează a fi negociate precum Strategia pentru plasticul de unică folosinţă, în cadrul Comisiei pe care o conduc“, a precizat europarlamentarul Adina Vălean.

La rândul său, Bogdan Buta, director general Untold, a declarat: „Ne bucurăm că suntem primul festival din România şi din Europa care încheie un parteneriat cu Comisia de Mediu din Parlamentul European care vizează informarea şi conştientizarea publicului tânăr asupra reciclării şi impactului plasticului asupra mediului. Sperăm ca exemplul nostru să fie preluat de toţi organizatorii de evenimente din Europa“

Comentarii

comentarii