Tâlhărie într-un magazin pentru 600 de lei

La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au reținut pentru 24 de ore, un tânăr, de 21 de ani, din orașul Târgu Frumos, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate până în prezent de polițiști, s-a constatat faptul că, în seara de 5 ianuarie a.c., acesta ar fi intrat într-o societate comercială, din orașul Târgu Frumos, ar fi amenințat cu acte de violență angajații și ar fi sustras 600 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

La data de 9 ianuarie a.c., acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, cu propuneri legale.

Cercetările continuă.  

Comentarii

comentarii