Un băiețel genial cu origini în România uimește SUA. Matematicienii se înclină în fața lui

Paul Roşu, băieţelul de 11 ani al unei familii de români, a reuşit să-i uimească pe matematicienii americani cu abilităţile sale matematice. Micuţul a fost catalogat „extrem de calificat“ la o evaluare naţională pe care, de regulă, o dau numai elevii din clasa a XII-a. Numai 18% din şcolarii din ultimul an de liceu au obţinut un calificativ similar cu cel al băieţelului.

Paul s-a născut pe 11 iunie 2006 în SUA, North Carolina. Ambii părinţi sunt români. Tatăl său, Radu Roşu, este un bun matematician şi el. De altfel, în 1986 acesta a emigrat în SUA cu o bursă pentru a studia statistica. Ceauşescu nu a vrut să îl lase să plece, motiv pentru care Radu a făcut greva foamei. În urma protestului său şi a presiunilor guvernului american, tatăl lui Paul a fost lăsat să iasă din ţară. Pe mama lui Paul, Cati Roşu, a cunoscut-o într-una dintre vacanţele petrecute în România. Cati lucrează acum ca avocat la Oficiul pentru Apărarea Drepturilor Indigenilor din North Carolina. Paul are şi un frate mai mare. Acesta a înfiinţat o campanie dezvoltatoare de software-uri, unde cei mai mulţi dintre angajaţi sunt români.

Cum a fost descoperit talentul lui Paul

Totul a început în primii ai de viaţă ai lui Paul când părinţii au sesizat că micuţul este pasionat de puzzle-uri din peste o mie de piese şi alte jocuri logice. În momentul în care a ajuns la şcoală totul i s-a părut foarte uşor. Drept urmare a început să rezolve exerciţii singur acasă pentru că problemele matematice de la şcoală i se păreau „de bebeluş”. „Rezolvările îi veneau foarte natural şi rapid“, îşi aminteşte Radu, tatăl copilului.  Drept urmare, când Paul a intrat în clasa a III-a, tatăl său a decis să îl înscrie la un test de abilităţi matematice pe care îl dau elevii care vor să aplice la programe educaţionale pentru copiii supradotaţi. Cei mai mulţi dintre candidaţi au obţinut la evaluare între 90 şi 110 puncte, însă Paul a obţinut 152. Acest scor l-a plasat în fruntea copiilor care au „abilităţi superioare“, performând mai bine decât 99,97% din copii de vârsta sa din SUA, scrie presa americană..

Înainte de sfârşitul clasei a III-a, băiatul s-a înscris la un curs de geometrie la Centrul Johns Hopkins pentru Tineri Talentaţi. „Odată ce am început să studiez geometria, mi-am dat seama că matematica înseamnă mai mult decât să faci nişte calcule la întâmplare. Am înţeles că matematica are legătură cu viaţa de zi cu zi şi atunci a început să îmi placă mai mult. Mă atrage ideea că poţi cuantifica lucrurile din jurul tău“, spune Paul. După cursul de geometrie, băiatul a urmat un curs de Algebră de tipul I şi Precalculus (care combină algebra şi trigonometria).

Povestea integrală, pe adevarul.ro

Comentarii

comentarii