Verificaţi-vă cardurile! Unul dintre voi s-a îmbogăţit dintr-o eroare

Firma de salubritate din Iaşi, Salubris SA, a îmbogăţit un român din greşeală. Reprezentanţii firmei au virat peste 100.000 de lei în contul unei persoane fizice, în locul furnizorului de combustibil. Acum, societatea încearcă să afle cine este norocosul şi să îşi recupereze banii.

SC Salubris SA Iaşi se judecă cu două bănci după ce a dispus, în mod greşit, plata unei facturi către un furnizor de combustibil. Astfel, peste 100.000 de lei au ajuns în contul unei persoane care a scos banii, iar reprezentanţii firmei de salubritate au rămas cu paguba.

Judecătoria Iaşi a constatat că Salubris SA a solicitat obligarea unor instituţii bancare la restituirea sumei de 131.702,98 lei. Cei de la Salubris au precizat în instanţă că, în urma relaţiilor contractuale pe care le are cu un furnizor de combustibil, pe data de 1 martie 2017, a primit o notificare din partea acestuia, prin care îi comunica numărul de cont în care urmau a fi efectuate plăţile începând cu data de 1 martie 2017, iar, pe 3 martie 2017, a efectuat plata contravalorii unei facturi, în contul indicat de acea societate.

Cei de la Salubris au mai menţionat că a fost virată suma amintită în contul indicat, dar fără a verifica dacă respectivul cont aparţine furnizorului, conform procedurii uzuale şi fără a sesiza faptul că plata făcută nu îi aparţine respectivei firme, ci unei persoane fizice, care a retras suma de bani de la diferite bancomate.

”În ordinul de plată de pe 2 martie 2017, noi am indicat corect denumirea şi Codul de Identificare Fiscală, atât ale beneficiarului, cât şi ale plătitorului, suma ce urma a fi plătită şi că reprezintă contravaloarea combustibilului, conform facturii de pe 1 februarie 2017. Instituţiile bancare erau obligate să parcurgă o procedură de validare, procedură ce presupunea identificarea elementelor corespunzătoare contului, însă acestea nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau, validând şi efectuând operaţiunea prin care suma a fost direcţionată către un beneficiar diferit de cel indicat de plătitor”, au menţionat în instanţă reprezentanţii SC Salubris SA Iaşi.

Continuarea aici. 

Comentarii

comentarii