Zece studenţi vor primi burse de 10.000 de lei. Care este secretul lor?

Zece studenţi ai Universităţii „Al.I. Cuza“ (UAIC) vor primi începând cu anul universitar următor, 2018-2019, burse de studiu de 10.000 de lei din partea Clubului Rotary. Bursa de studiu Rotary Academia va fi oferită pe durata unui an universitar întreg.

Decizia vine ca urmare a întâlnirii care a avut loc vineri, 19 ianuarie 2018, între o delegaţie a Clubului Rotary Curtea Domnească, delegaţie condusă de prof. univ. dr. Alexander Rubel, şi prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonatorul de credite al UAIC. În cadrul acestor discuţii s-a avut în vedere crearea unui parteneriat pentru educaţie, prin intermediul căruia să fie sprijiniţi financiar zece studenţi.

Beneficiarii acestor burse vor fi studenţii care au rezultate foarte bune, însă nu au mijloacele financiare necesare pentru a urma o facultate. „Bursele Rotary Academia reprezintă un proiect pilot în sprijinul studenţilor universităţilor publice din Iaşi. Mecanismele de selecţie a studenţilor, de acordare a burselor, de gestionare a criteriilor de eligibilitate pe toată durata de desfăşurare a proiectului, precum şi mecanismele de control şi monitorizare vor fi realizate de Rotary Club Iaşi Curtea Domnească, în colaborare cu UAIC“, au precizat reprezentanţii UAIC.

Comentarii

comentarii