A fost băgat un an după gratii pentru că şi-a bătut nevasta

Un individ din Bălţaţi care şi-a bătut nevasta şi a fost condamnat de către judecători la închisoare, a fost condus la penitenciar pentru a-şi ispăşi pedeapsa. 

Acesta va sta după gratii mai mult de un an de zile. “La data de 7 decembrie, poliţiştii Secţiei 7 Rurală Târgu Frumos au depistat pe raza comunei Bălţaţi un bărbat de 40 de ani, din comuna Bălţaţi, pe numele căruia Judecătoria Bălţaţi a emis un mandat de executare a pedepsei de un an şi 9 luni închisoare.

Bărbatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Iaşi în vederea executării pedepsei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii

comentarii