A început înscrierea pentru biletele la UEFA EURO 2020

Iubitorii fotbalului se pot înscrie de acum pe website-ul UEFA pentru a-și exprima intenția de a cumpăra bilete la meciurile UEFA EURO 2020. Federația Română de Fotbal a lansat și o secțiune informativă specială pe website-ul frf.ro.

Biletele la meciurile UEFA EURO 2020 pot fi cumpărate exclusiv de pe site-ul UEFA, începând cu 12 iunie 2019.
Până atunci, doritorii își pot deschide contul de utilizator pe site-ul UEFA pentru a-și exprima intențiile.
Acest pas este obligatoriu în procedura de achiziție și este recomandabil să fie parcurs din timp.

Înscrierea pentru bilete se face la adresa:  https://euro2020.tickets.uefa.com

În cazul foarte probabil în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul biletelor, se va apela la o loterie organizată de UEFA.

În prima fază, care durează până pe 12 iulie 2019, se vor pune în vânzare 1 milion de bilete, restul până la 3 milioane urmând a se comercializa la sfârșitul anului, după ce se cunosc echipele calificate la EURO 2020.

Informații despre biletele la EURO 2020 se pot găsi și pe site-ul FRF, la adresa   https://www.frf.ro/ticketing/

Bucureștiul va găzdui patru partide ale EURO 2020, trei în grupa C și o optime de finală. Astfel, pe Arena Națională sunt programate EURO-meciuri pe 14, 18, 22 și 29 iunie 2020.

Dacă se califică, Naționala României va juca cel puțin două partide la București.

Pe timpul turneului va fi organizat un Fan Zone în Piața Constituției și pe Bulevardul Unirii.

Comentarii

comentarii