Africa de Sud câștigă, pentru a treia oară, Rugby World Cup

Le Roux – Kolbe, Am, De Allende, Mapimpi – Pollard, De Klerk – Vermeulen, Du Toit, Kolisi – De Jager, Etzebeth – Malherbe, Mbonambi, Mtawarira

vs

Daly – Watson, Tuilagi, Farrell, May – Ford, Youngs – B. Vunipola, Underhill, Curry – Lawes, Itoje – Sinckler, George, M. Vunipola

 

adică Africa de Sud vs Anglia 32-12 (12-6)

Victoriile clare cu Australia, în sferturile de finală, și cu Noua Zeelandă, în semifinale, au consfințit evoluția unei echipe echilibrate, cu o apărare excepțională și o forță de înaintare demnă de a fi analizată. Anglia (cu foarte puține greșeli) a convins în fiecare meci: 35-3 cu Tonga, 45-7 cu SUA, 39-10 cu Argentina în grupe (partida cu Franța a fost anulată din cauza unui taifun abătut asupra Japoniei), 40-16 cu Australia, 19-7 cu Noua Zeelandă în semifinale. Toate acestea o transformaseră în marea favorită a finalei (cel puțin în ochii scăpărători ai caselor de pariuri, care s-au răzgândit după ce, înaintea turneului, cotau Anglia cu șansa a IV-a la titlu). Englezii s-au aflat pentru a patra oară în situația de a lupta pentru trofeu; în 1991, au pierdut finala jucată împotriva Australiei (scor 6-12), în 2007 au ieșit victorioși în disputa (20-17 după prelungiri), repetată, cu Australia; în 2007 au pierdut cu Africa de Sud (scor 6-15). Adevărat, selecționerul Eddie Jones a avut unele probleme cu câțiva jucători: Willi Heinz a fost accidentat, Owen Farrell s-a trezit înlocuit de George Ford, Jonny May a intrat titular fără să se știe dacă va rezista (nici despre Anthony Watson nu se cunoștea dacă suportă presiunea sudafricanilor, echipă cu o forță fizică dincolo de obișnuit)…

Africa de Sud își atinsese obiectivul/calificarea în finală, echipa fiind cotată, dinaintea turneului, drept a doua mare favorită (după Noua Zeelandă). Springboks a debutat la turneul final cu o înfrângere (13-23 în fața Noii Zeelande), dar a avut ocazia să-și regleze turația cu trei echipe mai slabe /57-3 cu Namibia, 49-3 cu Italia, 66-7 cu Canada/; în sferturile de finală, sudafricanii au întâlnit Japonia (26-3); în semifinale, a avut un meci pe muchie de cuțit cu Țara Galilor (19-16). Rassie Erasmus, antrenorul sudafricanilor, a mizat în finală pe un pachet de înaintare de pe altă planetă, cu o forță copleșitoare…

Până prin minutul 50, pare simplist să afirm că meciul își înclinase balanța prin cele 4 penalități obținute de pachetul de înaintare sud-african; poate contesta cineva faptul că Anglia a fost dominată în grămadă, drept consecință nu a avut parte de baloane utile? Tocmai atunci când se părea că englezii intră în joc, am consemnat ratarea unei lovituri de penalitate (minutul 55); de fapt, nu a fost doar imprecizia reprezentanții Albionului, ci pregătirea impecabilă a Africii de Sud, capabilă să înscrie două eseuri pe final de încleștare…

 

Comentarii

comentarii