Amenzi usturătoare date de polițiști în ultimele ore

Polițiștii ieşeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate
prin 112. Au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor
și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 20 de infracțiuni.

La data de 20 aprilie a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru
prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 5 acțiuni și s-a intervenit 110 evenimente, dintre care 96 au fost
sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost sesizate 23 de infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 209 sancţiuni
contravenţionale, în cuantum de 68.076 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de
circulaţie.

Au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere și au fost retrase 3
certificate de înmatriculare.

Comentarii

comentarii