Angajatorii care nu respectă prevederile legale privind munca suplimentară vor plăti amenzi mai mari

Angajatorii care nu respectă prevederile legale privind munca suplimentară vor plăti amenzi mai mari, după ce, miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege în acest sens, potrivit unui comunicat al fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung România, remis AGERPRES.

Amenda prevăzută de modificarea legislativă este cuprinsă între 1.500 şi 3.000 de lei pentru fiecare angajat identificat ca prestând muncă suplimentară.

Până în prezent, amenda prevăzută de Codul Muncii era cuprinsă între 1.500 şi 3.000 de lei, fără ca legea să aibă în vedere o corelare a cuantumului amenzilor cu numărul de ore suplimentare sau numărul de angajaţi care efectuează ore suplimentare.

Aplicarea unei amenzi de maximum 3.000 de lei în cazul unor companii care practicau pe larg munca suplimentară peste limita prevăzută de lege nu producea un efect disuasiv, având o valoare modică în raport cu veniturile companiilor.

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul independent Adrian Dohotaru, deputatul PSD Petre Florin Manole şi senatorul PSD Gabriela Creţu, ca urmare a demersurilor din cadrul campaniei pentru Viaţă şi Muncă Decentă, derulată de mai multe ONG-uri şi organizaţii sindicale.

 

 

Continuarea aici. 

Comentarii

comentarii