ANM: Temperaturile vor scădea semnificativ la nivelul întregii ţări în următoarele zile

Temperaturile vor scădea semnificativ la nivelul întregii ţări în perioada 19-21 martie şi vor apărea şi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, potrivit prognozei de specialitate pentru perioada 18 – 31 martie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Exceptând perioada 19 – 21 martie, în următoarele două săptămâni vremea va fi în general caldă, valorile termice ajungând până la 21 – 22 de grade Celsius.

În Moldova, vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, astfel că mediile temperaturilor maxime vor ajunge la 8 – 10 grade în data de 20 martie, pornind de la 20 – 21 de grade. După această dată şi până la finalul intervalului nu vor mai fi variaţii notabile, iar mediile maximelor se vor situa între 6 şi 10 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 0 şi 4 grade, în prima săptămână, cu uşoare creşteri şi scăderi, iar în a doua săptămână se vor menţine în general scăzute, cu valori între -2 şi 0 grade. Precipitaţiile vor fi, în general, puţine şi slabe cantitativ, iar probabilitatea de apariţie va fi mai ridicată în intervalul 25 – 31 martie.

Comentarii

comentarii