Au început înscrierile la grădiniță

Părinţii au la dispoziţie peste 19.000 de locuri

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, ieri au început la Iaşi înscrierile copiilor la grădiniţă. Demersul va avea loc în două etape – prima se va derula în perioada 20 mai- 14 iunie, iar a doua în perioada 24 iunie-26 iulie.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică. În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.

Conform MEN, criteriile generale de departajare sunt: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/ un centru de plasament/ plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi); existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/ a unei surori înmatriculat/ înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă; existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

Criteriile specifice de departajare, elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri.

Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învăţământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/ validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale. 

La Iaşi sunt 19.309 de locuri pentru învăţământul preşcolar. 

Comentarii

comentarii