CFR scoate la concurs 90 de posturi de ingineri pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ tehnic superior

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al reţelei feroviare naţionale, anunţă demararea unui program de selecţie pentru ocuparea a 90 de posturi de ingineri, absolvenţi din ultimii trei ani, în cele mai importante domenii de specialitate ale companiei.

‘CFR SA oferă absolvenţilor din instituţiile de învăţământ tehnic superior oportunităţi de dezvoltare a unei cariere în domeniul feroviar, printr-un program de selecţie pentru completarea a 90 de posturi de ingineri, distribuite pe toate cele opt regionale de cale ferată (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Constanţa şi Galaţi), pentru specializările: tehnologia transporturilor (Trafic), telecomunicaţii/telecomenzi feroviare şi electronică (Instalaţii), construcţii căi ferate drumuri şi poduri (Linii). Prin acest sprijin acordat absolvenţilor, compania contribuie la dezvoltarea carierei tinerilor ingineri, prin instruire şi formare profesională într-un domeniu complex de activitate şi cu perspective de dezvoltare profesională’, notează compania într-un comunicat de presă, transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, programul de selecţie se adresează absolvenţilor care îşi doresc o carieră profesională construită şi fundamentată pe experienţa specialiştilor şi experţilor feroviari, care se implică în mod direct în dezvoltarea şi implementarea celor mai mari programe de dezvoltare a infrastructurii feroviare.

Informaţiile referitoare la condiţiile de participare la preselecţie şi perioada de desfăşurare a acestei etape sunt disponibile la nivelul fiecărei regionale de cale ferată şi, de asemenea, vor fi publicate în perioada următoare şi pe site-ul companiei http://www.cfr.ro, la domeniul Angajări.

CFR SA este o companie cu capital majoritar de stat, specializată în administrarea şi gestionarea infrastructurii feroviare din România. Compania este prezentă pe piaţa feroviară din anul 1998, administrarea activităţii feroviare la nivel local fiind gestionată prin cele 8 sucursalele regionale care funcţionează în Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

Comentarii

comentarii