Contract semnat pentru modernizarea a șase străzi din Municipiul PAȘCANI

C.P.

Pentru ”Obiectivul de investiții modernizare străzi în Municipiului Pașcani: Sector Strada Crinilor, Strada Fundac Fântânele, Strada Aleea Calea Iașului, Strada Libertății, 24 Ianuarie și Tudor Vladimirescu”, precizez că achiziția s-a făcut conform legislației în vigoare, cu respectarea tuturor pașilor legali și cu verificarea ANAP.

Străzile menționate au o lungime totală de 4.356 metri. Valoarea finala a contractului este de 8.535.540,50 lei. De proiectare, asigurarea asistenței tehnice, executare, tasare, finalizarea lucărilor și remedierea defecțiunilor rezultate în urma execuției obiectivului de investiții se va ocupa Conest SA ce are calitatea de lider in asocierea cu SC SIMPA CONSULT SRL.

Astfel, strada 24 Ianuarie din Gâștești va fi făcută integral, 725 m, cu amenajări pentru scurgea apelor, îmbrăcăminte asfaltică și acostamente din beton. Aceleași lucrări vor fi făcute și pe strada Libertății din Boșteni ce are o lungime de un km 335 m. De asemenea și pe strada Tudor Vladimirescu vor fi execuate aceleași lucrări, pe o lungime de 371 m.

Pe Aleea Calea Iașului – Aerodrom, strada formată din trei sectoare, strada principală cu o lungime de 420 m și drumurile laterale 182 m, 175 m vor fi făcute următoarele lucrări – îmbrăcăminte asfaltică, amenajări scurgerea apelor, rigole colectoare, trotuare din pavele. Aceleași lucrări vor fi făcute și pe cei 170 m de pe Fundac Fântânele – spatele pieții până la bloc. Și pe sector strada Crinilor (un km) – Capelă până la intersecția cu strada Morilor vor fi executate aceleași lucrări cu observația sector reabilitare primii 380 m.

Pașii sunt proiectarea, obținerea autorizațiilor de construire apoi lucrările efective.

Comentarii

comentarii