Creştinii catolici sărbătoresc Paştele

Învierea lui Cristos din morţi trebuie să-i facă pe oameni să descopere minunea normalului, este de părere purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.

Creştinii catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

‘În Zilele Pascale trăim Moartea şi Învierea lui Cristos. Aşa zicem noi, dar asta poate să rămână doar o lozincă sau o celebrare la care putem participa frumos. Dar noi, creştinii, avem nevoie de minunea normalului, adică cea mai mare minune – Învierea lui Cristos din Morţi – să ne facă să descoperim normalul, să ne pună în valoare faptul că ne-am născut ca să trăim, să descoperim extraordinarul din lucrurile normale, cotidiene, să descoperim prezentul din fiecare prezenţă, ceea ce este senzaţional din fiecare senzaţie şi incredibilul din ceea ce este vizibil, adică normalitatea vieţii’, a declarat pentru AGERPRES Doboş.

El consideră că ‘Învierea nu trebuie să ne facă să căutăm doar relicve, doar minuni, ori să ne facă să punem mâna pe Dumnezeu doar pentru folosul nostru’.

‘Pentru că noi nu avem nevoie doar să-l atingem pe Dumnezeu, ci să ne hrănim din Dumnezeu. Cea mai mare minune pe care foarte puţini o observă este tocmai viaţa. Şi, în aceste Zile Pascale, trăind toate aceste sentimente şi simţăminte de suferinţă, de pasiune, de durere ale lui Hristos, dar şi ale noastre – aceasta trebuie să ne facă să deschidem ochii la zilele noastre, la ceea ce vedeam deja, la ceea ce am văzut o viaţă întreagă, dar nu am gustat sau nu am ştiut să interpretăm’, spune pr. Doboş.

Acesta a îndemnat la ‘ieşirea din Moarte spre Viaţă pentru a dărui Viaţa la rândul nostru, nu pentru a o lua’.

Continuarea aici.

Comentarii

comentarii