Femeie violată în acelaşi timp de doi tineri

Cazul i-a şocat pe judecători, care au făcut o motivare extrem de dură la adresa celor doi indivizi. Potrivit datelor din anchetă, după ce s-au îmbătat, cei doi au mers la casa unei femei cu probleme psihice, de 55 de ani, pe care au siluit-o în acelaşi timp. Explicaţia violatorilor a fost incredibilă: aceeaşi femeie ar fi fost violată şi de alţi bărbaţi din sat.
Judecătorii de la Paşcani au finalizat zilele trecute un dosar cu acuzaţii incredibile, aduse împotriva a doi tineri din comuna Ion Neculce. Gheorghe Ignat şi Constantin Luca, de 26, respectiv 24 de ani, au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 8 luni de închisoare cu executare după ce au abuzat sexual de o femeie de 55 de ani, cu probleme psihice. Cei doi vor trebui, dacă sentinţa va rămâne definitivă, să îi achite 20.000 de lei femeii.
Agresiunea sexuală, pe care violatorii au recunoscut-o, a avut loc în dimineaţa zilei de 21 aprilie, după ora 4.00. Cei doi tineri au consumat alcool la locuinţa unui prieten şi, după petrecere, au decis să meargă la casa unei femei de 55 de ani despre care ştiau că are probleme psihice şi locuieşte singură. Mai mult, la audieri, cei doi au spus că au mers la acea victimă deoarece ştiau că, de-a lungul anilor, femeia ar mai fi fost violată şi de alţi bărbaţi.
După ce au intrat în casa femeii, indivizii au dezbrăcat-o şi au ameninţ-o cu moartea. De asemenea, i-ar fi spus că dacă se împotriveşte violului vor chema alţi 6 bărbaţi să o violeze. Ulterior, Ignat şi Luca au întreţinut separat, dar şi concomitent, raporturi sexuale cu victima. După ce au umilit victima, cei doi au plecat, femeia povestind unei rude prin ce a a trecut. Victima a fost dusă la Institutul de Medicină Legală, confirmându-se violul.

Comentarii

comentarii