Înălțarea Sfintei Cruci: Tradiții și obiceiuri la români. De ce nu se mănâncă usturoi în această zi creștină

Azi, 14 septembrie, este o sărbătoare extrem de importantă pentru toți creștinii. Azi este Înălțarea Sfintei Cruci, zi care prăznuia în trecut terminarea sezonului cald și începutul toamnei. Majoritatea creștinilor respectă cu strictețe datinile lăsate în urmă de zeci de ani. De ce nu mănâncă aceștia usturoi? Care este însemnătatea obiceiului și ce rău poate aduce, dacă este consumat azi?

Înălțarea Sfintei Cruci, tradiții și obiceiuri

Înălațarea Sfintei Cruci este o sărbătoare foarte importantă în rândul creștinilor ortodocși, serbându-se cu post. Tot azi se aduce aminte perioada grea, plină de patimi și moarte, a Mântuitorului, motivul postului, pentru a avea sănătate și prosperitate în familie și gospodărie. Se zice în popor că usturoiul consumat azi va aduce ghinion și neșansă. În schimb, se folosește din plin busuiocul.

„Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmaşii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care S-a pogorât la iad, şi a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmaşul”
Rugăciune pentru ziua de Înălțare

Ce trebuie să faci azi?

  • Preotul trebuie să sfințească butoaiele de vin și via pentru gospodari.
  • Strugurii din ultima tranșă trebuie neapărat culeși azi, dacă nu faci asta, anul viitor recolta va fi slabă.
  • În seara recoltei se va face un foc în jurul căruia toată lumea trebuie să bea, să mănânce și să se relaxeze.
  • Monedele care au fost sfințite azi trebuiesc păstrate mereu în portofel pentru noroc
  • Nu e bine să mănânci usturoi, nuci, prune sau pește.
  • Este recomandat să ții post negru pentru vindecarea trupului și a sufletului.

Comentarii

comentarii