ISU Iaşi recrutează voluntari

Având în vedere interesul cetățenilor pentru  proiectul ”Salvator din pasiune”, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „M. G. Sturdza” al judeţului Iaşi, incepând cu data de 11 mai a.c, va începe un nou ciclu de pregătire destinat voluntarilor.

Astfel, persoanele interesate vor participa la programe de instruire constând în:

  • noțiuni de bază în domeniul situațiilor de urgență,
  • cursuri de prim ajutor,
  • cursuri de pregătire pentru intervenţia în situaţii de urgenţă (stingere incendii, căutare-salvare).
  • După absolvirea cursurilor corespunzătoare şi efectuarea unui număr stabilit de ore de voluntariat (între 120 şi 240), voluntarii vor putea participa la intervenţii împreună cu echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi.

Cei care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat alături de salvatorii ieşeni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

– apt din punct de vedere medical;

– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;

– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar.

 

Dosarul candidatului trebuie să conţină:

– cererea de înscriere (formularul poate fi descărcat de pe site-ul https://isujis.ro/ );

– certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

– copie după actul de identitate;

– aviz psihologic cu mențiunea „Apt pentru desfasurarea activitatilor de voluntariat”;

– act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

– adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic”;

acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

 Detalii suplimentare referitoare la activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza”al judeţului Iaşi –https://isujis.ro/ , precum şi la nr. de telefon: 0232.41.21.21.

Vă aşteptăm până pe data de 11 mai, la sediul inspectoratului, în vederea depunerii dosarului de înscriere.

Comentarii

comentarii