Mărirea salariilor medicilor închide Spitalul din Pașcani?

Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani se află la un pas de închidere, din cauza datoriilor. Un nou scandal a debutat în ultimele zile la cea mai mare unitate medicală din acest oraş, după ce deciziile luate în ultimul an de managerul dr. Costică Pânzaru au dus la îndatorarea spitalului cu aproximativ 20 de miliarde de lei. Multe facturi au depăşit termenele de plată, iar altele ajung aproape de limită, în timp ce conducerea se chinuie lună de lună să asigure măcar salariile personalului.

Exasperaţi de atitudinea managerului Costică Pânzaru, care pretinde că situaţia este sub control, dar şi speriaţi de faptul că spitalul ar putea fi curând închis pentru că nu mai există bani nici pentru cheltuielile de bază, membrii Consiliului de Administraţie s-au întrunit de două ori în decursul a câteva zile. În ultima întrevedere aceştia au decis să-i solicite primarului Dumitru Pantazi, cel care l-a numit pe manager în funcţie, demisia conducătorului.
Pentru a nu se ajunge la închiderea spitalului, unde se tratează anual mii de persoane, sunt luate în calcul o serie de tăieri salariale, tăierea gărzilor medicilor, a orelor de weekend, dar şi diminunarea sporurilor sub nivelul minim prevăzut de lege.
Doar zvonul acestor directive încinge însă spiritele printre angajaţi, care ameninţă că nu vor mai munci în aceste condiţii. Situaţia riscă să pornească o grevă generală, întrucât, pentru prima dată, conform reprezentanţilor Sanitas, şi medicii şi-au arătat nemulţumirea faţă de actuala conducere şi sunt dispuşi să-şi sisteze activitatea. Asistenţii şi infirmierii din spital şi-au întrerupt deja munca pentru câteva zile, la începutul acestui an, după ce managerul le-a tăiat lefurile la jumătate.
Continuarea aici.

Comentarii

comentarii