Service-urile auto ar putea fi obligate sa permita clientilor sa asiste la reparatii

Firmele de reparatii auto ar putea fi obligate sa permita clientilor sa asiste la executia lucrarilor efectuate, sale potrivit unui proiect de lege care va fi dezbatut saptamâna viitoare de Parlament, a declarat miercuri deputatul PDL Adrian Badulescu.

Astfel, unitatile service vor instala dispozitive audio-video sau vor facilita vizualizarea directa a lucrarilor. În cazul în care service-urile nu permit asistarea lucrarilor de câtre client, acesta are posibilitatea sa nu plateasca.

” Aceasta masura trebuie analizata si reglementata atent, pentru ca, în aceste conditii, orice client care este nemultumit, chiar si nefondat, poate sa refuze plata lucrarilor. Pe de alta parte, daca refuza sa plateasca, beneficiarul lucrarii nu poate sa ridice automobilul. În aceste conditii se vor crea blocaje în ambele parti, si în final, neîntelegerile se vor finaliza tot în justitie”, a declarat Badulescu, prezent la evenimentul de prezentare a Asociatiei Nationale a Societatilor de Dezmembrare Auto si Reparatii.

Sursa

Comentarii

comentarii