Wimbledon 2019 | Simona Halep, convinsă că o poate învinge pe Serena Williams: “Sunt disperată să câştig turneul”

Wimbledon 2019 | Simona Halep a trecut de Elina Svitolina, 6-1, 6-3, şi va juca prima sa finală din carieră la Wimbledon. În ultimul act, adversară îi va fi Serena Williams, de 7 ori învingătoare la All England Club. Campioana noastră a discutat pe larg despre duelul cu ucraineanca, dar şi despre ce o aşteaptă în ultimul act.

Simona Halep va juca în premieră cu trofeul pe masă la Wimbledon, competiţie în care avea în palmares doar o semifinală, în 2014. Meciul cu Elina Svitolina a adus un adevărat recital al româncei, care a reuşit nu mai puţin de 26 de lovituri direct câştigătoare, cu adevărat impresionant judecând după cât de puţine gameuri s-au jucat.

Wimbledon 2019 | Urmează Serena Williams

Simona Halep – Serena Williams este finala de vis de la Wimbledon. Învingătoarea va primi un cec de 2 milioane si jumătate de euro, iar miza morală e şi mai mare pentru Halep: are o singură victorie, în 10 meciuri cu rivala care va împlini în curând 38 de ani. Campioana noastră poate cuceri al doilea său trofeu de Grand Slam, dar şi să îşi învingă marea rivala din ultimii ani. Aceasta la rândul ei va fi foarte motivată, dorind să arate că poate câştiga Grand Slamuri după ce a născut. Americanca mai are o a altă motivaţie importantă: cu o victorie, o egalează pe Margaret Court, în fruntea topului celor mai multe turnee de Mare Şlem câştigate, 24.

Ce a răspuns Simona Halep în conferinţa de presă de după partida cu Svitolina

Dacă joci aşa când eşti relaxată, cum ai face-o dacă ai fi foarte determinată?
Am explicat asta câteva zile. Faptul că sunt atât de calmă nu înseamnă că nu muncesc din greu sau că nu sunt foarte concentrată pe ce am de făcut. Sunt liniştită pe teren, sunt liniştită ca persoană, dar încerc să dau totul pentru a-mi atinge obiectivele. Şi, se pare, joc mai bine astfel.

Primele două gameuri au fost extrem de lungi. Credeai că te vei impune atât de repede?
După primul game am fost foarte obosită, apoi a urmat un al doilea game la fel de lung. Deja în al treilea game am simţit că nu mai pot juca şi l-am pierdut repede. În ciuda scorului, să ştiţi că Elina a jucat bine, nu a renunţat la niciun punct. Au fost raliuri foarte intense, a fost un ritm foarte bun al meciului. A fost foarte greu să joc la acest nivel, dar am intrat pregătită. Ştiam că Elina nu lasă în niciun moment piciorul de pe pedala de acceleraţie şi am fost gata să mă lupt pentru fiecare punct. Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri făcute de mine pe iarbă.

Urmează Serena Williams. Ce ai învăţat din disputele anterioare contra ei?
Am jucat multe meciuri împotriva Serenei Williams şi unele dintre ele au fost foarte echilibrate. Am învăţat din aceste partide că am şansa mea. Acum, sunt convinsă că pot să o înving. Bineînţeles, o respect enorm pentru ceea ce a făcut în tenis şi pentru ceea ce face în continuare, dar mă simt foarte puternică mental. Vom vedea ce va fi, va fi o provocare uriaşă.

Ai avut modele în tenis?
Serena a fost unul dintre modelele mele. Să vezi pe cineva că poate câştiga atât de multe titluri aici, pe iarbă, nu are cum să nu te motiveze. E un exemplu pentru toţi. Justin Henin m-a inspirat şi ea, şi ea e un model pentru mine.

Wimbledon 2019 | Halep, concentrată să îşi îmbunătăţească jocul

Ai vreo armă pentru a o face pe Serena în finală să fie mai puţin explozivă?
Nu vreau să mă focusez pe asta, vreau să mă gândesc la ce trebuie să fac eu mai bine. Sunt câteva lucruri pe care le pot îmbunătăţi în jocul meu şi am nevoie de ele pentru a câştiga finala. Sunt în finală, nu vreau să pun presiune prea mare pe mine, vreau să mă bucur de această performanţă şi de meciul din ultimul act.

Ce vrei să îmbunătăţeşti până sâmbătă?
Nu vă pot spune.

Când spui România, te gândeşti la Bucureşti. Ştiu că tu eşti din Constanţa, ce ne poţi spune de oraşul natal.
Campionii vin din Constanţa, credeţi-mă. Pavel e şi el din Constanţa, Tecău la fel, sunt mulţi campioni din oraşul meu.

Ce e atât de diferit în Constanţa de se transformă într-o fabrică de campioni?
Nu ştiu dacă e ceva foarte diferit. Aerul, poate. Noi ne antrenăm mult pe plajă, când suntem copii. Ne antrenăm pe nisip şi în apă, dar nu ştiu cât contează asta. Un atu ar fi antrenorii de acolo, sunt grozavi, avem câteva şcoli de tenis foarte bune în Constanţa.

Ce modificări ai făcut în jocul tău pentru a ajunge aici?
Am schimbat puţin jocul, am apelat tot mai mult la scurte. Acum folosesc sliceul mai mult. Serviciul mă ajută mai mult. Cum am spus şi acum câteva zile, când mingea vine spre mine mă simt mult mai confortabil. Ştiu ce trebuie să fac, e posibil să fie vorba şi de încrederea mare pe care o am în propriile forţe. De asemenea, sunt foarte stabilă pe picioare, ceea ce e foarte important pe iarbă.

Wimbledon 2019 | Halep, model pentru generaţii de copii

Ai devenit un model pentru generaţii întregi de copii. Cum te face asta să te simţi?
Simt responsabilitate, de aceea am încercat să îmi schimb atitudinea. Sunt mult mai pozitivă, consider că e bine pentru copii să vadă persoane pozitive pe teren. Am avut şi eu modele când am fost mică, cum am spus mai devreme. Astfel de oameni te inspiră, te motivează. Sunt foarte onorată şi mândră că sunt model pentru copii.

Ai finală la Australian Open, ai trofeu câştigat la Roland Garros, acum joci în finală la Wimbledon. Ce spune asta despre jocul tău, pare că se pretează la orice suprafaţă?
Am un joc mai bun, pot juca oriunde şi împotriva oricui. Am mai multe planuri când intru pe teren contra unei adversare. Dacă ceva nu merge, sunt capabilă să fac schimbările necesare, să îmi ajustez jocul. Muncesc din greu pentru a fi la un nivel înalt mereu când intru pe teren. Am vorbit cu mama mea după meci. Acum 15 ani, îmi spunea că visul ei e să ajung în finală la Wimbledon, pentru că acest turneu are un aer aparte. Azi, i-am îndeplinit visul, e un moment special, mă bucur că pot juca bine pe toate suprafeţele.

Ion Ţiriac spunea că “e util să nu gândeşti prea mult” în tenis. Tu gândeai foarte mult, fiind foarte inteligentă. Cum ai schimbat lucrul acesta?
Am început să învăţ cum să fac lucrurile simplu, pentru că aveam talentul să complic totul. Mă gândeam prea mult, cum spuneaţi. Uneori, aveam multe oportunităţi, în timpul unui schimb, şi nu ştiam cum să aleg cea mai bună soluţie. Darren m-a ajutat la acest capitol mult de tot, mereu mi-a spus că trebuie să ţin lucrurile simple. Mi-a şi arătat cum să o fac, ceea ce este grozav. Am lucrat şi cu un psiholog în ultimii doi ani, iar ea m-a ajutat mult, mi-a arătat cum să mă accept, cum să accept greşelile pe care le fac. De asemenea, Ion Ţiriac m-a ajutat mult, el e mereu acolo pentru mine. Mereu mi-a spus să joc instinctual, fără să gândesc prea mult. Aceşti trei oameni m-au ajutat enorm să fac această schimbare.

Alexis Castorri, psihologul cu care lucrezi, a spus după Roland Garros 2018 că nu trebuie să te mai îndoieşti de tine vreodată. E real ce a spus?
Dacă ea aşa a spus, da. Aşa simt, că nu trebuie să mă îndoiesc de mine.

Când ai început să lupţi pentru fiecare minge?
Cred că după acel moment la Miami, cu Darren. M-am luptat pentru fiecare minge, fără să conteze adversarul sau scorul. De atunci, procedez aşa.

Serena Williams e disperată să o egaleze pe Margaret Court la numărul de Grand Slamuri câştigate. Te motivează să o opreşti din egalarea recordului?
Sunt mai disperată să câştig eu Wimbledonul decât să o opresc pe Serena. Mă concentrez doar pe ce am eu de făcut, nu mă gândesc la recordul ei. Recordurile ei sunt uriaşe deja, dar nu mă interesează în perspectiva finalei. Eu sunt concentrată pe mine, pe ce am eu de făcut.

CONTINUAREA AICI. 

Comentarii

comentarii